Scalvii nimănui
Dacă am ști că totul se va sfârși mâine Dacă am ști că vom dispărea Atunci ne-am goli Așa cum suntem întotdeauna Goi Copiii nimănui Sfârșitul a fost tot timpul alături Morți am fost întotdeauna Legați de iad Sclavi în spectacolul libertății Scalvi ai nimicului Sclavi inutili Nimic nu a crescut odată cu noi Nimic nu va dispărea odată cu noi Căci vârstă nu există Doar gândul O artă a nimicului Doar triumful nimicului Fiecare își poartă averea în suflet Fiecare se ferește de nimicul celorlalți Marele gol din suflet Marele gol din ochi Ceilalți sunt goi Nimicul sunt eu Măcar o amintire...amintirea lipsă.
Universul rece
Se va dizolva fericirea noastră în panica de la sfârșit? Vom uita că am zâmbit? Vom fi morți pentru totdeauna? Conștiința se va amesteca în inconștiența materiei? Universul străin și rece. Dispariția mamei.
Amintire
Când vreau să vorbesc despre adevăr lumea fuge Când vreau să tac lumea mă întreabă depre viitor Când vreau să știu ce e cu mine toți dispar Când este deja ziua de mâine nu am ce să îmi amintesc
Egoism Feroce
Te-a ajuns din urmă Și erai așa frumoasă Cum numai sufletul știe să fie Cu o mâzgălitură timpul ne-a tăiat amintirile Vreau să fii lângă mine Acum lasă-mă în pace Cu amintirile mele
Răzbunarea porcilor
Șobolani mari grași Salamuri vii Trec prin coteț Porci mari negri râd întunecați Răzbunarea mascurului suprem ține baioneta în sertar Bunicul zace de trei zile mușcat de porc ca de drac Colții lui Șoki au trecut prin osul bătrân ca-n unt Căzut la pământ porcul i-a mâncat talpa VibraM de la Goretecșii primiți în dar de la nepoata din Germania. Șobolani mari grași Salamuri vii Trec pe sub pat Bunicul zace cu frisoane la pat Cu goretecșii porciti în picioare Nepoții la-u aruncat în pat și au fugit la geam de unde îl petrec cu inima cât un purec Șobolani mari grași Salamuri vii Trec printre picioare Va urma un Crăciun porcos Șoki mai viu ca niciodată Nepoții tremură cu părul măciucă prin jurul casei. Șobolani mari grași Salamuri vii. Trec câmpul alb în noaptea înfricoșătoare.
Liber
Era o iarnă năprasnică. Fața îmi înghețase și am intrat într-o scară de bloc să mă dezmorțesc. Din fericire nu aveau interfon. M-am cuibărit la intrarea din spate. Nimeni nu o folosea. Locatarii se pare că o umpluseră cu plante. Era și un calorifer acolo. Chiar călduț. M-am lipit de el și am tras fără zgomot un ghiveci cu o plantă mare în față să nu pot fi observat. Scara se umplea treptat cu mirosuri de mâncare. Simplu, carne și garnitură. Grozav, o să ma duc la gunoi dimineață să văd ce îmi rămâne din acest festin. Doi băieți s-au oprit în fața blocului. Erau prea subțire îmbrăcați și tremurau. Cu toate astea și-au mai aprins o țigară. Țopăiau de pe un picior pe celălalt. Erau foarte satisfăcuți de discuția din care nu auzeam mare lucru. Câteva nume de băieți, câteva nume de fete. Părinți. Vacanță. Cam atât. Unu din [...]
Tekeli fără destin
Lică șarpele nu poate trece drumul Ariciul Barbie îl filează cu poftă Din jos de drum, pe partea lui Barbie curge râul Lică se uscă și Barbie îl vizează Fata morgana îl trădează pe Barbie Barbie crede că Lică e un salam și se avântă peste șosea Ghiță a trecut peste Barbie A pus frână și l-a pictat pe asfalt Ușa coaptă de Dacie s-a deschis Un sac cade și Lică vede doi Tekeli Tekelii calcă în sângele lui Barbie Îl văd pe Lică holbându-se Și-au dat seama că nu e de glumă Iadul e iad Și în margine de drum. Un tekel s-a aruncat în fața unui Buceag și a fuzionat cu Barbie Celălalt s-a aruncat în râul învolburat În două saptamâni s-a umflat cu putregai, acum e fructul rachitei de care atârnă
Prima baladă. A săvârşi
O moartă vie face trotuarul, noaptea cade umedă şi grea ca un bulgăre de pământ. O zi defectuoasă nu se termină niciodată, e ca un măr murdărit pe dinăuntru. „Am avut o zi de tot rahatu’” zice. Nu aud nici un răspuns, nu văd nimic. E negru de întuneric şi doar faţa ei, moartă, vie luceşte în beznă ca un felinar. „Când am ieşit din baie, o femeie, o bătrână cu voce moale, îmi zice vă rog să mă scuzaţi nu am ştiut că. Mormăi că nu e nici o problemă nu aveaţi de unde să ştiţi că şi în oglindă îi văd faţa. A intrat. Apoi, de la masa noastră, o văd iar. E în sala de nefumători. Nu-mi pot lua ochii de pe chipul ei” zice. O cafea. Plăteşte pe loc. În faţa mea, un băiat urât, doar urât, în costum, fumează atent. Fixez cu înverşunare mâna lui [...]
Noiembrie’n miez de moarte
Nici o trezire nu e ultima. 7 Decembrie ...pentru că toţi ştim că repetiţia înseamnă în aceeaşi măsură viaţă şi moarte. Singura diferenţă e o nouă posibilitate. Mă aştepţi să ies, seară de seară, din casă. Şi îmi gândeşti ieşirea. Fiercare pas, lumina se stinge în camera din spate, se aprinde pe coridor, se stinge, se stinge în bucătărie, încă doi paşi, lumina la baie, uşa, fiecare pas se stinge, ies. Altă posibilitate? Asta, ar trebui să ştim amândoi, e diferenţa. Casa? O bucată de caşcaval nu mai mare decât un deget amputat se preface noaptea într-un iepure de câmp, o roşie luată din trecutul verii într-un ghem de-o mai nouă clorofilă. Şi tot atâtea oferte. Răul pur al firului de iarbă versus cruzimea cu care viaţa se ascunde în sânul zbârcit al desompunerii. Aş vrea să rămân în casa asta peste noapte. Nu cred în aşa ceva. Pare a [...]
Noiembrie, la sfârşit
Ţi-am adus rodii, două la preţ de una ca sufletele noastre sâmbăta în oser. Ţi-am adus rodii şi-o invitaţie să bântuim prin cimitir, să vină frigul şi să fiu cu tine oriunde am fi. Numai că ţie rodiile nu-ţi mai plac de când ţi se pătează pereţii iar în cimitir nu mai putem bântui, au pus ăştia camere de filmat fantome şi alarmă, alarmă, alarmă de vânt. Proasto, de fapt toate astea înseamnă singurătatea. Pentru că atunci când numai o pernă se va mai trezi în beznă, caldă şi mustind de sudorea lunatică a cărnii nedormite toate celelate vor sta martore, apretate şi reci în dreapta şi stânga, la miazăzi şi la miazănoapte, la vest şi la est, dispuse în roza deflorată a vânturilor, sub pisici bătrâne şi în tocul ros de paşii nebuni ai anilor tăi, ai anilor mei, ai anilor copiilor prientenilor, jobului, datoriilor, facturilor, ai anilor căminului curat, [...]